sâmbătă, 7 iulie 2018

A 2 a zi la Neversea 2018

Peste 53.000 de fani din țară și din străinătate au participat la cea de-a doua zi a celui mai mare festival de la malul Mării Negre, NEVERSEA 2018.  Cei mai așteptati artiști din a doua seară au fost Aloe Blacc, vocea hitului „Wake me up” a legendarului AVICII dar și Steve Angello, unul dintre cei trei membrii fondatori ai binecunoscutei trupe Swedish House Mafia.
 

Debutul celei de-a doua zile a festivalului NEVERSEA a fost făcut de pe scena principală de IrinaRimes, urmată de Jonas Blue și ale lui hituri „Perfect Strangers” și “Mama”, Kungs, rapperul american Red Foo, Aloe Blacc, Galantis și Steve Angello. Fanii festivalului au prins cel de-al doilea răsărit la malul Mării Negre cu Aron Chupa. Înainte de finalul show-ului, Aloe Blacc a rostit câteva cuvinte despre legendarul Avicii, urmate de melodia “Wake me up” la care a lucrat alături de dj-ul suedez.
 

“Am avut onoarea și plăcerea să lucrez cu unul dintre cei mai mari producători de muzică dance pe care i-am întâlnit vreodată, cu care am intrat în studio și cu care am lucrat la un cântec pe care să-l dăruim lumii. Împreună am dăruit ceva lumii. Astăzi, singura viață pe care vreau să o celebrăm este a producatorului cu care am compus următoarea piesa, Tim Bergling, cunoscut și ca Avicii.”, a declarat artistul Aloe Blacc la finalul show-ului.
 

Steve Angello a urcat pentru prima dată pe scena festivalului NEVERSEA și s-a declarat, la final, impresionat de căldura și energia fanilor din România.
 
“A fost incredibil! M-am simțit extraordinar pe scenă. Abia aștept să mă reîntorc și sper să fiu primit cu aceeași căldură și energie pozitivă cu care am fost primit în această seară. Știam că publicul din România știe să se distreze dar în această seară mi-au depășit toate așteptările. ” , a declarat Steve Angello.
 

Show-urile lui Jonas Blue, Kungs, Red Foo, Aloe Blacc, Galantis și Aron Chupa au putut fi urmărite live pe pagina de facebook și canalul de YouTube Neversea.
 
Și cea de-a doua seară a avut un moment deosebit marcat cu focuri de artificii și acompaniat de acrobați suspendați de baloane cu aer cald. Pe scena principală a festivalului NEVERSEA au urcat în prima zi,Irina Rimes, Jonas Blue, Kungs. Red Foo, Aloe Blacc, Galantis, Steve Angello și Aron Chupa. Pe celelalte scene au concertat alți peste 30 de artiști printre care Nina Kraviz, Mumdance, DJ Premier, Rusko, Pendulum, Rampue, Claptone și mulți alții.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu