marți, 5 septembrie 2017

Exercitiu alarmare publica

Miercuri, 6 septembrie 2017, în intervalul orar 10.00-11.00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj va organiza şi desfăşura exercițiul lunar pentru verificarea funcţionării sirenelor de alarmare publică.

 
În conformitate cu prevederile O.M.A.I nr.1259/2006 pentru aprobarea Normelor privind organizarea si asigurarea activitatii de instiintare, avertizare, prealarmare si alarmare in situatii de protectie civila, specificaţia semnalelor de alarmare a populaţiei este următoarea:

  •     ALARMA AERIANĂ – SE COMPUNE DIN 15 SUNETE A 4 SECUNDE FIECARE, CU PAUZĂ DE 4 SECUNDE ÎNTRE ELE;
  •     ALARMA LA DEZASTRE – SE COMPUNE DIN 5 SUNETE A 16 SECUNDE FIECARE, CU PAUZĂ DE 10 SECUNDE ÎNTRE ELE;
  •     PREALARMA AERIANĂ – SE COMPUNE DIN 3 SUNETE A 32 DE SECUNDE FIECARE, CU PAUZĂ DE 12 SECUNDE ÎNTRE ELE;
  •     ÎNCETAREA ALARMEI – SE COMPUNE DINTR-UN SUNET CONTINUU, DE ACEEAŞI INTENSITATE, CU DURATA DE 2 MINUTE.
Având în vedere caracterul de exerciţii/ antrenamente al acestor activităţi, la auzul semnalului de alarmă, populaţia municipiului Cluj-Napoca este sfătuită să nu intre în panică, să încerce să fie atentă la specificaţia semnalului transmis și să-l memoreze pentru a fi oricând pregătită să reacţioneze în cazul producerii unei situaţii de protecţie civilă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu