luni, 29 februarie 2016

Handbal România-Norvegia - Sold out

După nebunia de la Fed Cup, acolo unde 10.000 de bilete au „dispărut” în patru ore, acum a venit rândul şi meciului de handbal feminin, dintre România şi Norvegia, să rămână, în curând, fără tichete.



La momentul scrierii acestei ştiri, pe site-ul eventim.ro mai erau disponibile doar şase bilete din cele aproximativ 7.000 scoase la vânzare la începutul lunii, cu excepţia zonei VIP, acolo unde încă mai puteau fi cumpărate, luni, câteva zeci de tichete. Foarte probabil, cele şase bilete vor fi vândute până în această seară, astfel că, aşa cum era de aşteptat, Cristina Neagu şi colegele sale vor evolua într-o Sală Polivalentă arhiplină la Cluj.

Partida cu Norvegia va avea loc în 9 martie, de la ora 20:00, şi contează pentru preliminariile Campionatului European din luna decembrie, returul urmând să aibă loc pe 13 martie, în Norvegia. După această „dublă”, româncele se vor deplasa în Danemarca, acolo unde vor participa la turneul care le poate aduce o calificare la Jocurile Olimpice.


vineri, 26 februarie 2016

Bring Me The Horizon și Bastille la Electric Castle 2016

Bring Me The Horizon și Bastille întregesc lineup-ul eclectric și fără compromisuri din acest an al Electric Castle Festival. Luni, 29 februarie, este unica zi în care se pot achiziționa abonamente la 299 lei; acestea vor rămâne în vânzare până în 11 martie, dar la un alt preț.



Bring Me The Horizon (BMTH) vin pentru prima dată în România pentru a arăta că rockul nu se învârte doar în jurul monștrilor sacri ai anilor ’80-90. Cu un sound foarte actual, care îmbină rockul alternativ cu muzica electronică, BMTH sunt văzuți de către presa din Marea Britanie drept una dintre cele mai energice, populare și vizionare trupe din lume. Numărul uriaș de fani, premiile câștigate și recenziile extraordinare ale ultimului album fac din BMTH unul dintre cei mai doriți headliners de către marile festivaluri europene ale anului 2016. “So, let’s sing along a little goddamn louder!”


În doar 3 ani de la lansarea primului album, BASTILLE a reușit să devină una dintre cele mai iubite trupe indie rock la nivel mondial. Au fost No. 1 în UK Album Charts, au primit nominalizări la zeci de premii, au câștigat un Brit Award, au vândut aproape 8 milioane de albume doar în Statele Unite și Marea Britanie, iar melodia „Pompeii” are peste 300 de milioane de vizualizări pe Youtube. O premieră în Transilvania, Bastille completează lista de trupe ce vor urca pe scenele castelului Banffy în 2016 și vor oferi participanților la Electric Castle șansa să fie printre primii oameni din lume ce vor asculta live noul lor album.


După două decenii de carieră, Dilated Peoples pot fi considerați legende ale hip-hopului mondial.  Au avut colaborări cu Kanye West, Xzibit sau John Legend, iar primul lor album, „The Platform”, este considerat revoluționar pentru hip-hop-ul de pe Coasta de Vest, datorită mesajul nou și diferit pe care l-a transmis.


Un mister ce nu va fi dezvăluit nici măcar la Electric Castle Festival este Slow Magic. Artistul își definește creația drept „muzică creată de prietenul tău imaginar” și are la activ mai multe albume primite cu foarte mult entuziasm de critici. DJ-ul refuză să-și decline identitatea; aparițiile sale sunt întotdeauna însoțite de o mască ce stilizează un cap de lup multicolor. E modul lui de a obliga publicul să se concentreze pe muzică și pe un show live care merită fiecare minut de atenție.

Paco Osuna și KiNK, două stiluri diferite, primul din zona techno, cel de-al doilea adept house, sunt ambii doi dintre cei mai populari DJ europeni. KiNK a fost desemnat anul trecut cel mai bun DJ de către cititorii revistei Rezident Advisor. Un stil mai eclectic, un amestec de house, garage și jungle, este propunerea MY NU LENG, un show care îl va avea ca invitat special pe Dread MC. După un  lung turneu în cluburile americane pe care l‑a început în această lună, Kidnap Kid va ajunge la castel pentru a-și prezenta pentru prima oară în România compozițiile, una dintre ele fiind „Best Electronic Song” în 2012, în iTunes.

 Când tatăl tău este nimeni altul decât Dave Davies, muzica este prima opțiune în carieră, iar Russ Davies și-a probat cu succes moștenirea genetică. Britanicul va fi prezent în festival drept Cinnamon Chasers, unul din numeroasele nume de scenă pe care le folosește. Tot din Marea Britanie, Jon Kennedy este un nume cu zeci de materiale de succes la activ și o carieră de 16 ani în domeniul muzicii electronicii.

Grimus aniversează anul acesta 10 ani de la lansarea primului album și au ales să sărbătorească și la Electric Castle, alături de fani. Pe lângă ei, organizatorii confirmă noi prezențe românești: Frații Grime, Firma, Diamonds are Forever, Otherside, Yellow, Nopame, Argatu și Satellites.

Luni, 29 februarie a.c., organizatorii pun din nou în vânzare bilete. Pentru o singură zi, vor putea fi achiziționate abonamente în valoare de 299 de lei. După această dată, abonamentele rămân în vânzare la prețul de 329 de lei, doar până în data de 11 martie, inclusiv.

Ediția a 4-a a Electric Castle Festival va avea loc între 14 și 17 iulie, la Castelul Banffy din localitatea Bonțida, județul Cluj.

ELECTRIC CASTLE înseamnă deja:

Sigur Ros, Paul Kalkbrenner, Rusko, Dub Pistols, Flux Pavilion, Enter Shikari, Gorgon City, De Staat, God Is an Astronaut , Gramophonedzie, Babylon Circus, General Levy, Nu:Tone B2b Logistics, Dj Marky, Aba Shanti-I, Woralks , Camo & Krooked , Gui Boratto, Congo Natty (Rebel Mc), Toddla T , Art Department , Macka B, Louisahhh!, Loadstar, Legowelt, Alternosfera, Urma, Macanache, Icicle , N’to, Axel Boman, DJ Shiver.

joi, 25 februarie 2016

SOLD OUT la Fed Cup România – Germania

Toate biletele puse spre vânzare de către Federația Română de Tenis, pe site-ul eventim, au fost vândute într-un timp record pentru o competiție sportivă organizată în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.


Federația Română de Tenis a anunțat la amiază că au fost puse spre vânzare biletele pentru meciul de tenis, din cadrul Fed Cup, dintre naționalele României și Germaniei, care va avea loc la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Biletele pentru întâlnirea România – Germania, contând pentru play-off-ul Grupei Mondiale a Fed Cup, au fost disponibile de la ora 13:00 pe site-ul www.eventim.ro și în rețeaua Eventim.

Chiar dacă prețul unui bilet este de 90 de lei/zi, pentru acest meci nefiind disponibile abonamente, toate biletele puse spre vânzare pentru meciul de la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca au fost vândute până la ora 17:00, acesta reprezentând un record pentru cea mai modernă sală multifuncțională din România.
Copiii preșcolari, dar nu mai mici de 3 ani, au acces gratuit, ocupând același loc cu persoanele majore care îi însoțesc, deținătoare a unui bilet valabil.

Întâlnirea dintre România şi Germania va avea loc în perioada 16-17 aprilie 2016, pe zgură, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.


Partida se desfăşoară după sistemul cel mai bun din cinci meciuri: primele două meciuri de simplu în ziua de sâmbătă (16 aprilie), urmând ca duminică (17 aprilie) să se dispute celelalte două meciuri de simplu și, dacă mai este necesar, meciul de dublu.

Federația Română de Tenis a luat decizia de a organiza la Cluj-Napoca meciul de Fed Cup dintre România și Germania la doar două zile după ce a avut loc tragerea la sorți a meciurilor de baraj pentru rămânerea în Grupa Mondială. Președintele FRT, George Cosac, a afirmat atunci că această decizie vine ca răspuns la buna organizare de la meciul României împotriva Cehiei și a atmosferei făcute de suporteri la Cluj. „Meciul cu Cehia de la Cluj-Napoca a fost foarte bine organizat, atmosfera a fost incredibilă, iar fetele s-au simțit atât de bine încât am decis să ne întoarcem acolo pentru acest important meci cu Germania. Alina Tecșor, căpitanul nejucător al echipei României, a discutat cu jucătoarele și de comun acord au decis ca meciul să se joace în Sala Polivalentă, dar, de data aceasta, pe zgură”, a declarat George Cosac.

România și Germania s-au mai întâlnit o singură dată, în 1974, la Napoli, când RFG s-a impus cu 3-0 în faza sferturilor de finală ale Grupei Mondiale: Helga Masthoff a învins-o pe Virginia Ruzici cu 6-3, 6-2, Helga Hosl a dispus cu 6-3, 6-3 de Mariana Simionescu, iar Katja Ebbinghaus și Masthoff au trecut cu 6-3, 1-6, 6-3 de perechea Judith Gohn/Virginia Ruzici.
Naționala țării noastre a fost învinsă de Cehia, deținătoarea trofeului, cu 3-2, pe 7 februarie, la Cluj-Napoca, în primul tur al competiției, în timp ce Germania a pierdut cu 2-3 în fața Elveției, la Leipzig.

Germania are nu mai puțin de zece jucătoare în prima sută a clasamentului WTA: Angelique Kerber (câștigătoarea turneului Australian Open anul acesta) – 2, Andrea Petkovic – 27, Sabine Lisicki – 31, Annika Beck – 40, Mona Barthel – 50, Anna-Lena Friedsam – 53, Juklia Goerges – 55, Carina Witthoeft – 70, Laura Siegemund – 77, Tatjana Maria – 90. La dublu cele mai bine clasare sunt Goerges – 23, Anna-Lena Groenefeld – 26, Siegemund – 42.

România are doar patru jucătoare în prima sută, Simona Halep – 4, Irina Begu – 36, Monica Niculescu – 37, Alexandra Dulgheru – 57, și trei în top 50 la dublu, Monica Niculescu – 32, Irina Begu – 36, Raluca Olaru – 44.

Germania ocupă locul 4 în clasamentul Fed Cup, dat publicității luni, iar România se află pe 9.


Artiștii confirmați la UNTOLD

Faithless, Parov Stelar, Scooter, Chase&Status Dj, Sasha, Clean Bandit, James Arthur, RudimentalDj, Lost Frequencies, Dub Fx, Kwabs, Netsky Dj, PendulumDj, Dannic, Dubfire, Sharam, Nahko, Route 94, Jamie Jones, The Asteroids Galaxy Tour, Ella Eyre, Y akoto, Jeru The Damaja si Mazde sunt doar câțiva dintre artiștii care vor crea o atmosferă unică și vor face în această vară fanii să vibreze la UNTOLD FESTIVAL. Alături de aceștia, cea mai așteptată experiență muzicală a anului din România are până acum confirmați 4 regi electro-dance: Afrojack, Armin van Buuren, Hardwell și Tiesto.



La scenele celui mai bun festival din Europa, festivalierii vor avea parte de o experiență completă și o aventură prin diferite genuri muzicale: electronic, live acts, dance&trance, house-techno, drum&bass. Fie că sunt câștigători de premii Grammy sau discuri de platină și aur, cu toții au ales să completeze lista artiștilor de anul acesta.

URSUS UNTOLD ARENA MAIN STAGE

In fiecare zi pe scena principală de la UNTOLD, URSUS UNTOLD ARENA, vor urca începând cu ora 18.00 până la ora 23.00 și vor susține concerte live, artiști internaționali precum Faithless, Parov Stelar, Scooter, Clean Bandit, Kwabs, The Asteroids Galaxy Tour, Ella Eyre, James Arthur, Y akoto. După ora 23.00 și până în zorii zilei, scena principală a festivalului va fi acaparată de cei mai buni DJ din lume!

LABYRINTH STAGE

Fanii muzicii techno-house vor avea șansa să-i asculte în cele patru zile de festival la scena LABYRINTH din Sala Polivalentă, pe cei mai îndrăgiti artiști ai genului ca Jamie Jones, Routh 94, Sasha, Sharam precum și o premieră în România: Dubfire cu proiectul său Live – Hybrid! Iubitorii muzicii techno îi vor putea vedea din nou împreună pe aceeași scenă pe cei doi DJ, Dubfire și Sharam, care au format vechea trupă Deep Dish și care a facut furori în anii ’90. Scena din Sala Polivalentă va fi activă în cele 4 zile de festival începând cu ora 23.00 și până la ora 08.00 dimineața.

THE RIVERSIDE STAGE 

RIVERSIDE STAGE se transformă în tărâmul artiștilor stilului drum&bass și hip-hop. Chase and Status Dj, Dub FX, Netsky Dj, Pendulum Dj, Rudimental Dj, Jeru The Damaja, Mazde sunt doar câteva dintre trupele care în fiecare zi, între orele 18.00 și 01.00 vor urca pe scena amplasată în fața Sălii Polivalente. Și aici experiența trăită de publicul UNTOLD va fi una completă și de neuitat. Când vocile artiștilor se întâlnesc cu butoanele mixerelor nu poate să rezulte decât rețeta perfectă pentru un alt capitol UNTOLD.

UNTOLD, CEL MAI BUN FESTIVAL DIN EUROPA ȘI BRANDUL ANULUI ÎN ROMÂNIA, in 2015.

UNTOLD a fost desemnat BEST MAJOR FESTIVAL în cadrul European Festival Awards 2015, eveniment ce a avut loc în luna ianuarie a.c., la Groningen, Olanda. O altă recunoaștere a venit din partea celui mai de seamă reprezentant național al industriei de marketing și comunicare, International Advertising Association Romania (IAA) care a oferit festivalului titlul de Brandul Anului 2015. UNTOLD 2016 va avea loc în perioada 4-7 august, iar pe scena vor urca peste 150 de artiști internaționali de renume.

miercuri, 24 februarie 2016

Centura K1 Tracia

GP Tracia 33 a apărut la inițiativa unui grup motivat pentru a lansa un nou concept de brand românesc manifestat în zona artelor marțiale. Unul dintre dezideratele majore ale acestui proiect este afirmarea în plan internațional a acestei competiții, care oferă deja în ediția de debut prezența unor jucători din România, Ungaria, Republica Moldova, Ukraina și Belarus.

Circuitul format din 2 evenimente anuale, debuteaza la Sala Polivalenta din Cluj-Napoca in data de 20 martie 2016, ora 18.00. Ele pot fi transmise in prime-time duminica seara in intervalul orar 18:00 – 23:00 (CET – Central European Time) si transmis in direct si in reluare pe posturile partenere.
Programul evenimentelor contine minim 3 meciuri pentru fiecare dintre cele 4 categorii ale centurii: +72 kg, +85 kg, +95 kg si fete. De asemenea, pentru fiecare categorie va avea loc un superfight, sustinut de campioni consacrati. In mod particular, competitia de debut va avea si un superfight de box, pe durata a 5 reprize. Luptele sunt subordonate regulamentului K1/MMA si se desfasoara pe o durata de 3 reprize a cate 3 minute fiecare, intre reprize existand cate o pauza de 1minut. Intre meciuri/categorii sunt programate pauze publicitare cu o durata intre 2 -3 minute.

Combatantii pentru titlu sunt aprobati de presedintele competitiei Ninel Ianculescu (campion mondial 2005). Ei provin din cluburile si asociatiile K1 partenere din Romania si strainatate. Edita 1 a GP TRACIA 33 va avea jucatori din Romania, Republica Moldova, Belarus, Ucraina si Ungaria, intentia de perspectiva fiind aceea de aprofundare a internationalizarii centurii.


Invitați de onoare:

Vasile Câtea, Președintele Federației Române de Box
Dejeanu Adrian, Președintele Federației Române de Freestyle Kickboxing

Invitați speciali:

   Cătălin Moroșanu
   Sandu Lungu
   Sebastian Ciobanu

Roberto Fonseca la Cluj-Napoca

Roberto Fonseca va concerta pentru prima oară publicului din România.

Misiunea asumată a artistului Roberto Fonseca este de a-și transmite talentul muzical unui public cât mai numeros, prin intermediul pieselor pe care le compune și interpretează. Recunoașterea internațională de care se bucură Fonseca este evidențiată prin palmaresul bogat de concerte susținute în Europa, America de Nord și Asia.


Fascinantul și inepuizabilul Roberto Fonseca a debutat în 1990, în cadrul Festivalului Internațional de Jazz Havana. De-a lungul anilor, a făcut parte din orchestra condusă de Ibrahim Ferrer, a cântat alături de Buena Vista Social Club, a concertat solo și împreună cu alte nume sonore din lumea jazz-ului, precum Omara Portuondo. În 2009, s-a dedicat unui proiect care a reunit muzicieni cubanezi și africani, reușind să obțină o bine-meritată nominalizare la premiile „Grammy” pentru combinarea acordurilor acustice și electrice din piesa „Yo”. Muzica lui Fonseca se încadrează într-un stil aparte, al improvizației bazate pe multicultural și pe puterea sunetului, care se folosește, simultan, de acustic, electric și digital pentru a reda trăiri intense, uneori nebănuite.

Concertul de la Cluj-Napoca face parte din turneul de promovare a discului „At Home”. Artistul și cei doi prieteni ai săi, Ramses Rodriguez și Yandy Martinez, vor interpreta melodii cu ritmuri de jazz cubanez, cu puternice influențe exotice, menite să încânte orice audiență.

ROBERTO FONSECA TRIO
Roberto Fonseca – pian, clape, voce
Ramses Rodriguez – percuție
Yandy Martinez – bass, contrabas

BILETE

Prețurile biletelor pentru acest concert sunt stabilite în funcție de distribuția locurilor în sală. Categoriile de bilete dintre care puteți alege sunt:

Categoria 1 – 134 lei
Categoria 2 – 118 lei
Categoria 3 – 98 lei
Categoria 4 – 89 lei
Categoria 5 – 65 lei

Biletele pot fi cumpărate de la Biroul Diesel Events (400015, P-ța Unirii 10, Cluj-Napoca; rezervari@dieselevents.ro; 0799.600.900; 0264.439.043) sau online, de pe website-urile www.dieselevents.ro, www.eventim.ro și www.biletmaster.ro.

Concertul va avea loc in data de 23 aprilie 2016 de la ora 20:00 la Filarmonica „Transilvania”.

Accesul în sală va fi posibil începând cu ora 19:00, în ziua concertului.

Eveniment este produs de: DIESEL EVENTS

vineri, 12 februarie 2016

Confruntarea dintre The Wizard of Wishaw și Crafty Ken prezentat de Marius Ancuța

Meciul demonstrativ dintre John Higgins și Ken Doherty din Cluj-Napoca va fi prezentat de una din cele mai avizate voci ale snookerului în România, Marius Ancuța. Confruntarea dintre The Wizard of Wishaw și Crafty Ken are loc pe 4 martie, la Sala Sporturilor Horia Demian, în cadrul Betfair Romania Snooker Days.


Marius Ancuța este unul dintre cei mai buni comentatori de snooker din Romania, recunoscut drept o voce documentată și profesionistă a Eurosport-ului, care, alături de partenerul său de comentariu, campionul național Daniel Bontea, pune în valoare snooker-ul, dându-i un farmec aparte. Indiferent că vorbim de Campionatele Mondiale sau de turneele majore europene sau asiatice, toți campionii au intrat în casele și inimile românilor prin intermediul vocii sale și al Eurosport-ului.

Duo-ul Ancuța – Bontea își împarte simpatia între doi campioni ai snookerului: Jimmy White este jucătorul preferat al lui Marius Ancuța, iar Ken Doherty al lui Daniel Bontea. M. Ancuța consideră că Ronnie O’Sullivan este, pe lângă un jucător fantastic, mai ales un mare vector de simpatie și imagine pentru snooker-ul mondial, atrăgând prin dinamismul lui o mulțime de noi spectatori înspre acest sport. Chiar şi aşa, nu ratează nicio ocazie să-l critice când e cazul. Un pasionat al sportului pe care îl comentează și îl joacă, Ancuța consideră că snooker-ul este un sport al minții și al răbdării.

“Prezența celor doi campioni la un interval atât de scurt după vizita lui Ronnie și a campionului mondial în exercițiu, Stuard Bingham, confirmă faptul că România ajunge, deși târziu, în atenția lumii snookeristice. Ceea ce Eurosportul a sădit în sufletul românilor, în aceste vremuri înflorește. Felicit din inimă sectorul privat ce a hotărât să se implice în răspândirea fenomenului și în țara noastră.” spune Marius Ancuța.

Biletele pentru meciul demonstrativ sunt disponibile online pe Biletmaster.ro (bit.ly/Bilete_Snooker), la casa de bilete a Teatrului Național, în Iulius Mall și la Snooker Club Cluj.

Prima ediție Betfair Romania Snooker Days aduce la Cluj-Napoca doi campioni mondiali ai snooker-ului, pentru meciuri demonstrative spectacol. John Higgins și Ken Doherty vin în premieră în România, la Cluj-Napoca, pe 4 martie 2016.


John Higgins, unul dintrei cei mai buni jucători de snooker ai ultimilor 25 de ani, The Wizard of Wishaw a câștigat multiple turnee dintre care trebuie menționate cele 4 titluri de Campion Mondial (1998, 2007, 2009 și 2011), 3 titluri (ale Campionatului Marii Britanii) de UK Championship (1998, 2000 și 2010) și două titluri Masters (1999 și 2006). La egalitate cu legendarul Steve Davis, este pe locul secund în clasamentul celor mai prolifici câştigători de turnee pe puncte, cu 28 de succesuri. De asemenea, cu cele 4 titluri mondiale din palmares, se află doar în urma altor patru jucători ai istoriei în privinţa celor mai multe victorii la Campionatele Mondiale. În clasamentul la zi al Snooker World Ranking, Higgins se situează pe locul 7, după Masters-ul German de săptămâna trecută. De-a lungul carierei de 24 de ani, John Higgins a reușit 608 break-uri de peste 100 de puncte şi 7 break-uri maxime (147) în competiții oficiale.

Ken Doherty a fost primul jucător din istorie care a reuşit să câștige titlul mondial la snooker atât la amatori (1989), cât și la profesioniști (1997), performanță atinsă doar anul acesta de Stuart Bingham, actualul campion mondial. În prezent, Ken Doherty este singurul jucător care a câștigat Campionatul Mondial la toate cele trei categorii: Under 21, Amatori și Profesioniști. The Crafty Ken a jucat 17 finale în turneele pe puncte, dintre care a câştigat 6 titluri, învingând jucători precum Mark Williams, Stephen Hendry sau Paul Hunter. Jucătorul de 46 de ani a reușit de-a lungul carierei sale 328 de break-uri de peste 100 de puncte şi are în palmares un break maxim în competiții oficiale.

FED CUP România – Germania, din nou la Cluj

România – Germania, barajul pentru Grupa Mondială a FED CUP by BNP Paribas, se va juca la Cluj-Napoca.

România – Germania, meciul din play-off-ul Grupei Mondiale a FED CUP by BNP Paribas, se va juca la Cluj-Napoca pe 16 și 17 aprilie 2016. Acesta este anunțul făcut de președintele Federației Române de Tenis, George Cosac.


”Meciul cu Cehia de la Cluj-Napoca a fost foarte bine organizat, atmosfera a fost incredibilă, iar fetele s-au simțit atât de bine încât am decis să ne întoarcem acolo pentru acest important meci cu Germania. Alina Tecșor, căpitanul nejucător al echipei României, a discutat cu jucătoarele și de comun acord au decis ca meciul să se joace în Sala Polivalentă, dar, de data aceasta, pe zgură”.

România și Germania s-au mai întâlnit o singură dată, în 1974, la Napoli, iar RFG se impunea cu 3-0 în faza sferturilor de finală ale Grupei Mondiale: Helga Masthoff – Virginia Ruzici 6-3, 6-2, Helga Hosl – Mariana Simionescu 6-3, 6-3, Katja Ebbinghaus/Helga Masthoff – Judith Gohn/Virginia Ruzici 6-3, 1-6, 6-3.

marți, 9 februarie 2016

Armin Van Buuren revine la UNTOLD festival

Cel mai cunoscut și dorit DJ al lumii, ARMIN van BUUREN, revine pe scena celui mai bun festival din Europa, UNTOLD și se alătura lui TIESTO, HARDWELL și AFROJACK, în lista regilor genului electronic-dance-music, ce vor fi prezenți în această vară la Cluj.

 


ARMIN van BUUREN își păstrează promisiunea făcută la prima ediție UNTOLD, în fața a 70.000 de oameni, de a se întoarce pe scena celui mai așteptat festival din România.
A fost atât de impresionat de publicul UNTOLD încât, la ediția din 2015, ARMIN van BUUREN, a stat pe scenă peste trei ore, trecând cu aproape două peste programul stabilit. Căldura cu care a fost primit de către fanii săi, l-a sensibilizat atât de tare pe artist încât la finalul show-ului a fost vizibil acaparat de emoții.

Peste 40.000 de fani l-au votat și l-au dorit pe ARMIN van BUUREN din nou pe scena festivalului. A fost pe primul loc în topul preferințelor, iar dorința lor de a-l avea din nou pe regele Trance-ului în România, devine realitate. De altfel, artistul olandez a fost desemnat de 5 ori cel mai bun DJ al lumii de câtre revista DJ MAGAZINE.

ARMIN VAN BUUREN promite că va aduce pe scena UNTOLD un show incredibil, care face parte din turneul mondial de promovare a noului său album EMBRACE, ce va debuta în luna mai la Amsterdam.


“Ne bucurăm că Armin van Buuren a apreciat atât de mult festivalul UNTOLD încă de la prima ediție. A stabilit de la început o relație specială cu fanii, iar la finalul show-ului am remarcat cu toții cât de impresionat a fost de publicul din România. Drept dovadă, iată că revine pe scena noastră și la ediția din acest an.” Bogdan Buta, General Manager UNTOLD.

ALTE 5.000 DE ABONAMENTE DISPONIBILE ÎNCEPÂND DE ASTĂZI, 9 FEBRUARIE, ORA 12.00

 

La aproape 4 luni de la punerea în vânzare a abonamentelor, 30.000 au fost deja cumpărate de fanii UNTOLD. Marți, 9 februarie, începând cu ora 12.00 vor fi puse în vânzare alte 5.000 de abonamente la prețul de 340 lei + taxe. Festivalierii pot achiziționa și abonamnete VIP la prețul de 600 de lei +taxe. Ulterior vor fi disponibile și bilete de o zi, însă numărul lor va fi limitat.


UNTOLD, BEST MAJOR FESTIVAL 2015 ȘI BRANDUL ANULUI ÎN ROMÂNIA

UNTOLD a fost desemnat BEST MAJOR FESTIVAL în cadrul European Festival Awards 2015, eveniment ce a avut loc în Groningen, Olanda. O altă recunoaștere a venit din partea celui mai de seamă reprezentant național al industriei de marketing și comunicare, International Advertising Association Romania (IAA) care a oferit festivalului titlul de Brandul Anului 2015. UNTOLD 2016 va avea loc în perioada 4-7 august, iar pe scena vor urca peste 150 de artiști internaționali de renume.

luni, 1 februarie 2016

Dracula pe Gheață

Teatrul pe gheață din Sankt-Petersburg prezintă spectacolul Dracula pe Gheață pe 8 aprilie 2016 la Sala Polivalentă din Cluj (Spectacolul se reprogrameaza pentru data de 22 aprilie).


În rolurile principale, medaliații olimpici la patinaj Tomáš Verner, Surya Bonaly și Phillippe Candeloro. 

Bazat pe nemuritoarea poveste a lui Bram Stoker, spectacolul DRACULA PE GHEAȚĂ are premiera mondială în țara de origine a lui Vlad Țepeș, cel care a inspirat mitul Contelui Dracula. La sfârșitul secolului al XIX-lea, tânărul avocat Jonathan Harker și logodnica sa Mina fac planuri de căsătorie. Însă Jonathan trebuie să-și părăsească iubita și să ajungă în Transilvania pentru a se întâlni cu un conte ciudat care vrea să achiziționeze o proprietate la Londra ....


Campioni olimpici, patinatori profesioniști, costume si decoruri fabuloase, ample instalații video, vampiri ce zboară deasupra ringului, lumini spectaculoase, sunete și efecte speciale, completate de muzică, toate recreează legenda primului vampir din istoria omenirii, Contele Dracula și a sa poveste de dragoste eternă.

Coloana sonoră a spectacolului DRACULA PE GHEAȚĂ a fost creată de talentatul compozitor Alexey Galinsky, care are în portofoliu succese precum spectacolele pe gheață “Prințesa Anastasia”, „Alice în Țara Minunilor”, „Spărgătorul de Nuci” și „Lord of Darkness”. Alexey este co-semnatar pentru "Olympia", muzica special creată pentru Jocurile Olimpice de la Soci, din 2014.

Tomáš Verner este unul dintre cei mai de succes patinatori din Republica Cehă. Medaliat cu aur la Campionatul European din 2008 si campion național al Cehiei de zece ori până acum, Verner a obtinut trofee la nenumărate competiții sportive internaționale, printre care la loc de cinste se află medaliile de argint și bronz de la Campionatul European și șase medalii Grand Prix, incluzand locul intâi la Cupa Rusiei, premiu obtinut in anul 2010.


Franțuzoaca Surya Bonaly se laudă cu o carieră impresionantă, cu un palmares ce include 25 de medalii de aur, 10 de argint și alte 5 de bronz. Campioana națională a Frantei de nouă ori, a deținut poziția fruntașă a clasamentului european cinci ani la rând, din 1991 până în 1995 și a fost campioană mondială la juniori în 1991. Este faimoasă pentru backflip-ul său, săritura pe spate pe care a facut-o la Nagano, în 1998, la finalul carierei la amatori, fiind totodată singura patinatoare din lume care a încercat un cvadruplu toe loop, la Campionatele Mondiale din 1991.



Phillippe Candeloro. Sezonul 1994 a fost anul consacrării sale internațuionale. A câștigat succesiv titlul de Campion al Franței la patinaj artistic, medalia de bronz la Jocurile Olimpice de Iarnă din Lillehammer si medalia de argint la Campionatele Mondiale din Chiba, Japonia. Își păstrează titlul de campion al Franței până în 1997, și în paralel câștigă medalia de bronz la Campionatele Mondiale din 1995, la Birmingham. În 1998, după Jocurile Olimpice de iarnă din Nagano, unde și-a încheiat cariera de amator cu o medalie de bronz, decide să treacă la profesioniști. Doi ani mai târziu, la San Jose, devine campion mondial la profesioniști.


 Prețuri bilete: 
  • 330 lei
  • 290 lei
  • 250 lei
  • 210 lei
  • 170 lei
  • 130 lei
  • 90 lei